U.N.E.J

BIROU EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI

Gabriel Bîrcă *** Cristian Lupu-Nicolăiță

Art. 2 Legea188/2000(republicata) - (1) Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.
(2) Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.

Art. 7 Legea188/2000(republicata) - Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:

  1. punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
  2. notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
  3. comunicarea actelor de procedură;
  4. recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;
  5. aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească;
  6. constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
  7. întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;
  8. întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;
  9. orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.
Art. 623 N.C.P.C. - Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Art. 624 N.C.P.C. - Executarea silită se efectuează prin:
  1. urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;
  2. predarea către creditor a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fără drept de debitor;
  3. alte măsuri prevăzute de lege.